Si s-a facut primavara… Bine, zilele astea nu ne arata fata ei cea mai frumoasa, sau asa e la mine cel putin, insa eu astept sa se incalzeasca cu nerabdare pentru ca am o noua fixatie: pantofii cu toc. Iar pentru asta am nevoie de peste 12 grade la pranz.

Pana una, alta, sa va arat ce s-a mai intamplat din punct de vedere cosmetic prin dulapioarele mele in luna pe care tocmai am incheiat-o:

  • LCN My Care Pitahaya & Passionfruit Nail Oil – cel mai nou produs adaugat colectiei pentru unghii, hidrateaza bine, nu pateaza hainele (fiind ulei se absoarbe mai greu in piele decat o crema) si are un parfum placut. Sunt obsedata de cuticule… pentru ca am avut dintotdeauna prostul obicei de a le maltrata in fel si chip si acum am 3 produse hidratante pentru ele, mereu unul la indemana, astfel incat sa le hidratez cand imi vine chef sa le chinui.

Vrei să primești postările mele pe email?

Abonare Newsletter

* Câmp obligatoriu.

 

  • Miss Sporty Turbo Dry Top Coat – De cand cu OPI Rapidry, m-am dedulcit la topcoats cu uscare rapida. Cel de la Miss Sporty nu e la fel de eficient, dar lasa un luciu frumos unghiilor proaspat ojate.

 

 

  • The Body Shop Honey Bronze Bronzing Powder, in nuanta Fair Matte (02), a fost o mica obsesie cosmetica. Am tenul foarte deschis si am experimentat un singur produs de acest tip, ELF Warm Bronzer, primit acum mult timp de la Camelia. Cel mai bine mi-a venit pe timp de vara, cand purtam un fond de ten mai inchis si il aplicam in loc de blush… in rest, mi se parea ca am doi carnati intinsi dinspre urechi spre nas, nu reuseam nicicum sa-l fac sa arate natural. Ei, de cand am vazut Honey Bronze Bronzing Powder la cateva Youtubers pe care le urmaresc, m-am tot gandit la el si, cand am prins momentul oportun, am pus mana pe el. In primul rand, este deschis si subtil, adecvat tenului de Alba ca Zapada care are nevoie de putina dimensiune, si este si mat, deci nu lucesc in locuri inadecvate. Exista si nuante mai inchise decat a mea, dupa cate am vazut pe site-ul The Body Shop Romania.

 

  • Rimmel Scandaleyes Waterproof Kohl Kajal – a fost martisorul meu de la mine pentru mine, cumparat exact pe 1 martie dintr-un Inmedio. Creionul maro e o prezenta constanta intre cosmeticele mele de vreo opt ani de zile si, cum cel vechi devenea prea mic si greu de tinut in mana, am luat un mult-laudat creion Scandaleyes.

 

  • Antiperspirantul Nivea Invisible mi-a fost recomandat si sper sa imi menajeze bluzitele subtiri de petele urate de deodorant. Cat a fost iarna, recunosc ca n-am dat mare importanta aspectului, caci puloverele groase sunt mai putin sensibile la acest aspect, insa tricourile si bluzele mele preferate au avut de suferit in trecut de pe urma nemilosului deodorant. Pana acum, toate bune si frumoase, inclusiv la capitolul protectie impotriva mirosurilor nedorite.

 

  • Samponul antimatreata Clear Sensitive Scalp a reintrat in viata mea intr-un moment de maxima disperare, cand dupa trei spalari cu un sampon nou mi-am restarnit dermatita seboreica, am facut o matreata urata si m-am scarpinat ca o maimuta disperata (daca ati patit vreodata o reactie de genul, imaginati-va ce frumos e sa te manance capul insuportabil si sa nu stii cum sa te scarpini mai dosit, caci te afli intr-un loc public…). Am folosit in trecut Volume Maxx, Sensitive Scalp mi s-a parut la fel de eficient, dar la fel de nemilos cu vopseaua, pe care o inlatura din par intr-un mare stil, asa ca dupa trei spalari, cand problema mancarimilor s-a rezolvat, am trecut pe altceva si il pastrez pentru alte situatii de urgenta.

 

  • Balsamul Dove Nourishing Oil Care, insert la Unica, editia de martie, este destinat parului uscat si rebel (adica ce detine subsemnata) si urma sa ramana mult timp nefolosit, daca nu aveam probleme cu samponul. Am si un balsam din aceeasi gama si in general prefer sa folosesc o gama intreaga, insa cum m-am suparat pe sampon, am lasat si balsamul deoparte si am incercat balsamul Dove. Chiar mi-a placut, parul arata si se simte bine si, a doua zi, am citit si review-ul Georgianei pentru balsam, pe opiniile careia m-am bazat de multe ori pentru ca avem nevoi si gusturi comune.

 

  • Crema pentru maini Cosmetic Plant cu ulei de catina si masline o am acum in doua exemplare: unul pe noptiera, unul pe birou. M-am plictisit de experimente esuate, cum a fost cu crema de aici, si am mers la sigur, caci si crema de la birou mi se terminase. Am scris despre ea inca de prima data cand am folosit-o, aici.

 

  • Comanda Iherb a sosit la inceputul lui martie si am scris despre ea aici. Mai mult decat atat, gasiti deja review pe blog la ceara de zahar Moom (aici).

 

 

  • Am primit un set perfect pentru calatorii de la Bioderma, care cuprinde cateva produse vedeta ale brandului, in editii de 100 ml, ideale pentru un bagaj in care sa mai incapa si altceva decat cosmetice: gelul de curatare Sebium, gelul de dus Atoderm, lotiunile micelare Sebium si Sensibio. Acestea sunt disponibile in farmacii la pretul recomandat de 15 lei si sunt ideale pentru a pastra loc in bagaje si pentru alte chestii decat skincare – dilema cu care eu ma confruntam des. Am aflat si un secret de la colegele mele bloggerite, Georgiana si Andreea: au reusit sa refoloseasca sticlutele de micelara! Pe langa produsele travel-size, eu am primit si un super-recipient pentru dischetele demachiante, pe care recunosc ca intotdeauna le imprastiam prin bagaje, plus o gentuta pentru cosmetice foarte faina si incapatoare, dintr-un material rigid in care mi-au incaput nu doar produsele de skincare, ci si cele de machiaj. Asta inseamna ca deja le-am pus la lucru pe toate in doua deplasari luna trecuta, ca sa nu mai spun ca le-am primit la scurt timp dupa ce am platit avansul pentru vacanta cea mare de anul acesta!

 

  • Tot in martie am primit cadou de la o prietena care a fost plecata din tara trei produse Marks& Spencer, China Blue Moisture Rich Shower Cream, Pampering Cocoa Butter Antiperspirant Roll-On si True Red Body Spray. Sunt primele produse de la acest brand pe care le am, asa ca ma abtin cu greu sa nu le incep, insa vreau sa mai termin din altele similare ca sa le pot savura pe indelete si fara mustrari de constiinta.

Asa trecem in aprilie, cu temele pentru martie facute (aproape) la timp. Daca va intereseaza un produs anume, va rog sa-mi scrieti in comentarii si va impartasesc detalii cu prioritate.

Voi ce noutati aveti din luna martie?

(Visited 422 times, 1 visits today)
Ți-a plăcut? Împărtășește și altora!